Nu ştiu alţii cum privesc lucrurile, dar pentru mine tabloul crizei în România e dominat de o imagine din curtea şcolii. Undeva, într-un liceu din mediul rural, o gaşcă de elevi joacă bâza. Cum-necum, unul dintre ei, mai mic de înălţime, dar extrem de energic şi guraliv din cale-afară, nu reuşeşte niciodată să ghicească pălmaşul, nici măcar atunci când o fată mai miloasă din fire, sătulă de suferinţele colegului ei, îi şopteşte acestuia numele izbăvitor. Neatent şi grăbit însă, el nu aude decât propria-i voce strigând mereu cu înfocare : las’ ca te prind eu, las’ ca te prind eu …  Scena se repetă pauză de pauză, zi de zi, spre deliciul copiilor încântaţi de pasiunea în eroare a încasatorului de serviciu. Sigur că între acest tablou şi realitatea efectivă există similitudini dar şi diferenţe. Una dintre acestea o constituie faptul că, în fond, cei care primesc scatoalcele peste cap suntem noi, contribuabilii. Acţiunea o resimţim dureros chiar dacă, la prima vedere, erorile guvernanţilor ne provoacă râsul. Vă mai amintiţi cum eliminau forfetarul în perioada campaniei electorale, atunci când aveau nevoie de voturile noastre, că altfel nu le ieşea (din nou) preşedintele iar ei nu ar mai fi prins guvernarea? Atunci, spăşiţi, recunoşteau dezastrul provocat de aplicarea acestei uriaşe tâmpenii fiscale care a decimat firmele din România, aducând ţării un val inutil de şomeri, plătiţi ulterior din ceea ce ar fi trebuit să fie economii la buget. După ce s-au văzut cu voturile în urnă însă, aceiaşi domni aflaţi la cârma ţării au revenit asupra declaraţiilor. Au redenumit forfetarul drept impozit minim şi au reluat placa tembelă a luptei împotriva evaziunii fiscale. Ceea ce dovedeşte că reprezentanţii trimişi de noi în Parlament şi, de acolo, prin grija preşedintelui, în Guvern, sunt rămaşi rău în urma vremurile. Ei încă mai cred că economia românească duduie, altfel nu îmi explic ce vor să mai impoziteze. Din când în când, totuşi, după ce realizează monstruozitatea propunerilor făcute de membrii cabinetului său, premierul Emil Boc vine şi dezminte aberaţiile unui Vlădescu sau Seitan, corifeii săi de la finanţe, respectiv ministerul Muncii. Aşa a procedat în cazul declaraţiilor privind alocaţiile pentru copiii, la fel s-a manifestat şi când cu impozitarea pensiilor. Sunt momente, cum este cel cu renunţarea la impozitarea în avans a firmelor, în care ai impresia că primul ministru ar putea înţelege că din criză nu se poate ieşi doar prin strângerea curelei şi începi să ai alte asteptări. Te gândeşti chiar că ai putea să asişti, în curând, la renunţarea la forfetar sau reluarea impozitului de 3 la sută pentru microîntreprinderi. Te trezeşti brusc însă când afli ce glumiţe mai pregătesc parlamentarii Puterii. Preocupaţi, în plină criză, de soarta contabililor care, firesc, nu prea mai au ce să contabilizeze într-o economie cu motorul gripat, aceştia s-au gândit îndelung şi au rezolvat problema economiştilor de pe plaiurile mioritice. Fiecare firmă va avea, dacă le trece proiectul prin Parlament, un departament economic cu mimimum doi angajaţi. Nu contează că e vorba de o gogoşerie sau un ABC amărât, ori de o multinaţională. Important e să ai nişte specialişti lângă tine atunci când faci bilanţul dezastrului financiar. Nu e decisiv nici dacă mai produci sau nu ori dacă ai produs vreodată ceva pe firma proprietate personală (poate nu ai avut niciodată activitate !). Musai vei plăti impozite pentru ieşirea din criză şi, concomitent, să susţinerea învăţământului economic românesc ! Că prin asta parlamentarii gânditori din Pedelia (tărâmul ideal al membrilor PD-L, acolo unde propunerile lor prind viaţă instantaneu) au reuşit să-şi ridice în cap şi contabilii şi (încă) posesorii de firme, nu mai contează. Cineva trebuie să reformeze odată-şi-odată ţara asta. Si nu oricum, ci de tot. Prilej minunat în aceste vremuri de restrişte economico-finaciară şi nu numai. Drept pentru care Doamna Criză a început să râdă de ei cu lacrimi. Sigur, pe noi, ăştelalţi, amărăştenii plătitori de impozite şi taxe pentru susţinerea economiei domnului Boc, ne cam umflă plânsul şi ne gândim la următoarele proiecte anticriză ale guvernanţilor. Dar poate că măcar aşa reuşeşte guvernul de la Bucureşti să învingă criza. Atâta va hohoti aceasta că se va prăpădi de râs. Asta dacă nu crăpăm noi primii. Dacă doar se va simţi bine însă, ne cam paşte dezastrul. Căci aşa suntem noi, românii (şi, în special conducătorii noştri), nu putem să învăţăm din greşelile proprii darămite din exemplele altora. Noi suntem creativi şi nu putem trăi decât dacă inventăm mecanisme nemaivăzute şi măsuri nemaiîntîlnite. Tările care au reuşit să facă paşi importanţi pe calea ieşirii din criză au procedat exact pe dos decât gândeşte cabinetul Boc. Au relaxat fiscal economia pentru a avea speranţa reluării creşterii economice. La noi însă (ca de obicei de-a lungul istoriei) e ca la nimeni. Doamne ajută-ne, că la alegeri ne-au ajutat românii din diaspora ! Lor le-a ieşit figura, nouă nu. Statele în care muncesc ei au găsit calea depăşirii crizei, în timp ce aleşii lor continuă să inoveze pe seama noastră. Dar nu-i bai, doar aşa vom reforma ţara si apoi întregul univers. Din Pedelia.